voi bea mâine lacrima neplânsă din ochiul cerului
gâtuit de aburirea oglinzilor frustate
noi suntem ceea ce gândim
(îmi ticăie-n ureche
expresia unei armonii încredibile
„This is it! ”)
pe coarda hazardului potrivită la nanosecundă.
așa...te atrag în cercul meu
și vei veni străine
să ne iubim pe l i t e r e
voi recunoaște plinul tău în golul din mine
și zbaterea agonică
doar de-mi vei lua în dinți sfârcul uscat al poeziei mele
și vei pătrunde adânc taina ființei fără umbre
soarbe-mă
iar buzele tale vor simți fiecare picătură de Rai
prelinsă din cumpăna cerului
precum o petală de floare
se ofilește
înainte de a se naște