tristețea naște poezii
iubirea statui de piatră
cuvintele aduc monștrii
așa că
lasă duminica să adoarmă
între sânii mei
scuipă întunericul
scobește măseaua suferinței
dă jos tartrul neputinței
eu mă scutur de lume
în fiecare dimineață
ca un câine ud
alung impuritățile din piele
astăzi cumpăr fericire
asta și un pic de Dostoievski
cu bonuri de masă
îmi număr păcatele
am ajuns la o cifră
pe care nu știu să o citesc
nu mai are rost
mâine sunt tot eu
cifra e alta
la fel și tu
degeaba scriu din tristețe
poeziile îmi râd
sunt un poet de care textele lui fac mișto
se adună seara la una mică
mă bârfesc
pe tine te sacrifică
apoi își unesc mâinile în rugăciune