Albise memoria

fără cuvinte devenise curată de atâtea spații libere
prin care doar o incantație mai curgea
singura pe care n-o găsise moartea
făcuse rădăcini între coaste
durerea
stafidise fața întoarsă
spre înăuntru nu se mai citea nimic din ea
ochii îi scăpase într-un amurg
pe care zicea că îl va lua cu ea în lumea cealaltă

așteptarea o învățase să înțeleagă trecerea între două lumi

și spaima nu mai simțea granițele
doar palmele prin care chema întoarcerea
din întunericul cel mai de jos
al lumii.