Trăiesc în inima unui punct roșu
( acel punct care e tatăl tuturor punctelor).
Eu însumi sunt un punct roșu
de un diametru infinitezimal
și descriu în interiorul inimii acestui punct
(vă reamintesc- tată al tuturor punctelor)
niște traiectorii ciudate,
care nu ar putea fi descrise
nici într-o geometrie a Infernului.
Suntem aici mai multe puncte
și ne deplasăm cu toate spre roșu,
fiind, de fapt,
niște reflectări ale albei, marii lumini.
În drumul nostru dislocăm
materia însăși în continua-i
dilatare în spațiu și timp.
Suntem puncte
și centrul nostru gravitațional
nu există.
De aceea, vom ieși, poate,
și din marele punct roșu,
vom fi atrași de-o stea necunoscută
și-i vom da numele nostru: ?