agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-07-15 | [This text should be read in romana] | Submited by error
Nu te-mpotrivi. Tu va trebui sa iei aceasta grijă asuprăți
in poarta, la care-am ajuns, trecând prin această vale, să fii straja copilăriei mele. A copilăriei ce-o duc incă in mine. Ea e singurul bine, izvorul a toate, prin tot anotimpul, prin toți anii, sub toate punctele cardinale. Tu păzește, păzește tu izvorul să nu se usuce la sfârșitul ăstui timp lăsat in urmă intre floare și poamă. Grijește tu să nu se stingă micul incendiu ascuns în inima brândușei de toamnă. Avui și eu o dată spatele ars de urzicile soarelui și tălpile goale. Îți amintesc zile stinse de mult, dar să nu crezi că mi-am trecut și copilăria sărind pe vremuri zăplazul. Nu, copilăria e încă aici. Copilăria mea e aici și astăzi. Și dac-aș sări și peste poarta toamnei la care-am ajuns, copilăria aș sălta-o cu mine, strânsă în vine și-n pumnii mei arși. Nu trebuie decât puțin să-mi ajuți c-un surâs sau c-un val de frumusețe năvălit în obraji. Vorbele mele să nu te mire. La tâmple, e drept, am o seamă de fire cărunte și câteva gânduri aplecate-ntr-o dungă - pe frunte. Tu stârnește numai o clipă îndurătoarea scânteie ce mai mocnește în vatră, scânteia care aleargă și râde, mugurul de lumină ce arde în sânge ca moartea de albină. Ci poarta e în adevar aci ? Poarta sură căreia n-aș vrea pe nume să-i soun ? Tu oprește-mă încă, să nu intru. Nu vreau să apun. Ferește-mă tu, să nu-mi găsesc prea grabnic împlinirea, să nu mor mai înainte de-a muri. Dar ită mă-ntreb : Tu, fata din poartă, tu - cine ești ? Și dacă nu ești, atunci unde ești și cum vei fi ?
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy