Când pe azil apusul se dizlocă
ÃŽn farmecul ruginii, umbre care
Cu lanțul senectuții la picioare
Și mâini livide,- mi ferecă în rocă,

De-a lungul primenitelor culoare,
Pentru milenii, pofta echivocă,
De-atâta insomie se sufocă
Sub talpă în tanatica plimbare.

ÃŽmi tine hangul tunetul metalic
Al orelor tocite în secunde
Și din grădină trilul de fecioare,

Ce îmi descântă-n beznă ciotul falic
Cu aminitirea formelor rotunde,
Până când zorii iarăși vor apare.