el privea înspre soare
deasupra lui umbrele se destrămau pieziș
o pasăre uriașă de pradă
era gîndul lui
înspre mine venind

el trecea printre portocalii în floare
fîșii fîșii ziua mea aluneca printre genele lui
corpul îi mirosea a Mediterană, a verbină și mosc
nu mai era nimic neîntîmplat
era înspre sfîrșitul lumii


eu îl priveam răbdătoare
la marginea timpului așteptînd
zidită de el în piatră albă de noapte