Divină-mi suni, și brațe nevăzute
Mă cheamă înspre îndelungi visări
Când amintirile și viitorul îmi zâmbesc,
Apoi se tânguiesc.
Un tremur cald, pe care l-am crezut întotdeauna
Și iar încep, mă caut și-mi aștern
Un lin surâs.
Nu m-ai văzut, dar tu mă ții în palme
Și încordând întreaga ființă te ating,
Dar tu ești însăși încercarea simplă
De-a acorda tensiuni și relaxări.
Un glas pe care mi l-am construit din amintiri
Și îl cunosc că-și va schimba mirarea
Mă va convinge încă să te cer
Prin preajma mea, schimbându-mi gândurile iar,
Și uimit că-mi spui din nou
Atâtea sunt din mine răsărite, prin curgerea și unduirea ta,
Aș putea să-mi fac și căutările pierdute
Dar tu nu-mi iei în seamă îngânarea,
Tot trecând, îmi lași scurte răgazuri de tăcere, în care vreau să meditez la vocea ta.
Însă pe umerii tăi stau atâtea drame, nici nu sunt ale mele, și-mi tot spun
Că-mi vrei surâsul, și mă cauți chiar pe mine,
Þi-am stat în brațe nu o dată vesel și timid,
Și iarăși mă apeși cu gânduri multe
Apoi te luminezi, și nu-mi doresc
Să am tristețea asta pe tăcute
Ci să te știu, să te închipui și să-l simt,
Acel cântat ușor, sau euforic
Ce-mi schimbă-nfățișarea, bucuria,
Te știu atât de-aproape, și m-acopăr
în valurile din tristețea ta,
Dar sunt și culmi, și tu le faci ascunse
Când n-am crezut, că ai putea să fii așa.


De-aceea tu mă-ntrebi, iubito... dac-aș alege,
privind spre unduirea ta
Acel surâs firesc dar rece
Sau freamătul și însăși muzica?
Nu a fost ea cu mine-atâta vreme,
Și nu în poala ei m-a alintat?
N-a fluturat pe lângă mine o rochie cu un foșnet nemaiîntâlnit?
Mi-am îndreptat toate zâmbetele spre tremurul din palma ei,
Pe care mi-o întinde-ntotdeauna
Și mă cuprinde ușor, și temător,
Îmi e în fiecare clipă credincioasă,
Să stau s-ascult sau să mă-nnourez
Nu-mi cere poate nici atât.
Să umble goală... E-ntotdeauna sinceră până la goliciune.
Dansează și-n fluturul nenumărat al faldurilor
Îmi place să mă pierd și să îmi caut ceva ce sper că numai de la ea aș putea lua.
A fost cu mine de la început... Sunt numai eu în mrejele-i, și niciodată altul
Și, draga mea, ea face să tresară
Atâtea șoapte și-ntr-atâtea visuri, îmi regăsesc partea cea bună
Îmi sună limpede orice tristețe
Și orice bucurie vine-ntr-o secundă.
M-a mângâiat atâta vreme...
Și am crescut cu ea,
Mi-a arătat visarea și melancolia cele mai ascunse. Din spatele surâsului sau oboselii, a tresăririlor,
O știu de mult, și i-am zâmbit adesea.


Și totuși, când mă uit înspre-amăgiri,
Spre ochii verzi ai tăi –
Sunt tot cu ei.

Mai 2006