trăim într-o lume
de scaune
...în fiece dimineață
ne așezăm amintirile
în loje
și noi în fața lor,
pe un jilÈ›,
goi, dezbrăcați de orice simțire,
le privim.
iar seara le închidem din nou
între coaste, în tacere,
și mai furăm de la ceilalți
un zâmbet, o privire, un oftat
sa facem din ele, în somn,
încă un scaun
pentru ziua care abia a trecut.
ne vom așeza în jilț
la sfârșitul vieții,
privind o lume de scaune - goale...
căci am tăcut o mie de ani
cu răsuflarea întoarsa în noi
și în clipele
care nu au fost niciodat.
trăim într-o lume
de scaune
noi,ființe
care nici n-am existat
decât într-un zâmbet,
într-o privire,
într-un oftat...