ne plecăm obosiți în fața lucrurilor
fântâna privirii ne trimite
aceeași apă neclară
filtrăm realul prin sita de clipe a vremii
iar fericirea ne pare
mult mai albastră și-amară

colindăm muzeografi ai gândului
printre stelele cu-amară strălucire
marele gol încearcă să ne cuprindă
scăpați însă din mreaja cumplită a clipei
ne revărsăm în inimile însetate
de apa vieții a sinelui oglindă