Ridici receptorul,
n-ai afișaj
dar mă iei tare:
mă mai iubești?
De parcă ar exista îndoială
în veșnicia ce-o așez la pragul tău,
ca și când n-ar fi de ajuns
să joc "spânzurătoarea"
negăsind cuvintele ce-ți datorez.
Colțul de stradă îmbibat cu lalele
rămâne să definească acest oraș
așa-zis roz,
chibriturile stau mărturie a firii mele conservatoare,
așezate mereu în sensuri diferite de ardere.
Veștile au locul lor precis,
nimic nu tulbură monologul tău cu soarta.