Mă așez pe gura ta
cu îndăratnicia unei clipe,
închipui colaje cu bujori,
princiar gestul tău
de-a îmi dărui acum un nume,
de parcă ar mai conta
că n-am sticluțe cu esențe
de purificat lumea.

Posibilul nostru urmaÈ™
rămas într-un cort prăfuit
ține si acum cu dinții
de un rigevidon nesigur.
Era o vară căzută-ntre linii
din acceleratul de cluj,
pe când îmi băgam viitorul
în plicuri mov și compuneam
fraze aducând a sms dospit la soare
cu ușurința vântului la înălțat zmee.

Te cobori în ochiul meu strâmt,
lași miere în urmă,
roiesc de dor și-a mirare.