Culegem noaptea din maidanul înflorit,
pământul își face inel din brațele noastre,
ne sprijinim de colțul tăcerii pleoapele
înfiorați ca un copil ce descoperă un ascunziș sigur.

Lacrimile picură înlăuntru, ne topesc nesomnul,
împăturim norii și-i ascundem în inimi siameze,
lipiți în Hristos ne furișăm fiecare în celălalt
ca într-un leagăn peste tristeți înluminate.

Sub ochi nedesfăcuți, gândul se desprinde
ca un mădular ros de lepră sau ca o frunză străvezie.