E liniște...
Mai cade o frunză
Și-o clipă mai trece...
Cerul vrea să se-ntunece, lumina pălește.
Frânturi de stele ne veghează din colțuri de lumi...
Și-atunci te privesc din nou: mi-ești încă în brațe,
sunt încă aici. Tu taci, eu tac...și-ascultăm:
ne cântă în frunze iubirea...
În lume, se naște noaptea din zi,
Din împletire de drag și iubire se scurge dorul în noi;
pe-obrazul tău, din clipa închisă în lacrimă, coboară sărutul meu.
Și-atunci, cuminte, cu ochi ce-mi
desenează din rouă culori,
tu înțelegi că plec să te-aștept..

Soarele apune iar peste parcul mut,
Statuile tac, rămân să păzească banca vremilor de iubire,
Copacii goi s-apleacă supuși sub aerul vâscos de-un dor ce începe să crească..
Și plec să te-aștept..