se șterg lotcile de pe mare se trece la un alt azimut
cu graba celui ce duce apa la gură
iar ritmul aripilor în apă ramâne la o palmă de umeri
tufe de pești răpesc pleoapa pescarului și-o amestecă
în nisip cât o să dorm când dispare îndepărtarea

ce se întâmplă în lumină din aer se face

delfinul e martin
pescărușul e martin
scoica e martin

aletheia e în cercul care se cuprinde de moire
și răsună fiecare plagă întinsă pe val
dusă până dincolo de recifuri către
împlântarea apelor ținând coloanele
mai apropiate

martin e delfinul
martin e pescărușul
martin e scoica

dar multele înfățișări se apropie și după ce ating
oglinda
răpesc limitele iar ochii dispar
tot în ei
așa cum marea conține altă mare

doar lotcile se deșiră în cărâmbul pescarilor care
se grăbesc să bea peștele și formele prin care ființele
trec într-o parte și-n alta a lumii
doarme depărtarea fără ritm
ajunsă aici la buza adevărului ca un personaj
care se întâlnește cu sine