Din lada mirosind a molii si-a parfum
a scos o rochie din tineretea ei bunica.
Subtire-i si usoara ca un fum,
de parca-ar fi tesuta din nimica.

Ce trist fosneste crinolina de matase,
volanele i se destrama si se taie,
si-n joc de raze, siluete gratioase,
din alte vremi, danseaza prin odaie.

Revede balul cel dintai batrana,
isi recunoaste rochia de fata
si-i tremura pe-atlasul rece mana,
de-nduiosare multa-nfioraa.

Si cum isi pleaca fruntea tot mai tare,
i-asa de garbova bunica-n vechiul sal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit in rochia de bal?

Picioarele usoare si micute,
si ochii, si surasul stralucit,
in trupul garbovitei bunicute
cum, oare, pe vecie de-au murit?

Si mi-au raspuns matasurile moarte
sau poate chiar batrana-n vechiul sal:
nu, n-au murit, danseaza mai departe,
mereu in alte rochii, primul bal.