Șuieră vântul, înghețul …
Aici, în marginea lucrurilor,
stau – turmă de pripas – statuile durerii ;
încrâncenate, mute, cu ochi întrebători de piatră,
s-au adunat în noapte la focul meu din vatră.

- Ce vreți, statuilor ? fără vreo teamă-am întrebat,
știindu-mă vegheat (de la o vreme,
sunt cu statuile-mpăcat ).

Nici un răspuns, doar vântul spulberând pustia…

S-o mângâi doar, am încercat pe una,
dar brusc ți-ngheață degetele,
apoi se-nvinețește mâna
și sângele împovărat se zbate spre alte vaduri.


(volumul "În acte, ești viu"-2001)