tu cânți într-o patrie adoptivă – eu în patria natală urlu
dă Doamne să nu ne iubească proștii să le fie aproape doar dușmanii
tu ai o casă pe un pământ al cutremurelor asupra mea se cutremură cerul
dă Doamne să ne bată blestemul cât de mare numai să rămânem în picioare
tu înfrunți confuzia despre o realitate eu înfrunt o realitate confuză
dă Doamne să mai fie timp de pandemoniu sub olimp



obosisem de tot și de toate mai speram doar în cele abstracte
încă aș fi rămas în așteptare să uit să plec în lumi imaginare
dar când cădeam în somn (de-aș fi căzut în moarte) abia de mine însumi de mă puteam desparte
ce umilință ce mizerie ce jale să visezi numai lucruri reale



cândva demult s-a întâmplat
era un vis adevărat
în care mă urmau tăcut
cei însetați de absolut
de parcă nici nu aș fi fost
acelui spirit adăpost
ca parte unui alt întreg
azi doar cu morții mă-nțeleg
încât mai bine-ar fi să cred
că nu e nimene profet
că toate merg spre locul lor
când se întorc din viitor