citim aceleași pagini
în același pat de sticlă
în care ne oglindim trupurile

sub noi
un mormânt
gol deocamdată așteaptă
numai un violoncel de aer vuiește în el
un violoncel de aer vuiește în aer
își trece lemnul grăbit
de la un ochi la celălalt
de la o ureche la alta
de la un ochi de pământ la
celălalt cuvânt al tău
de la gâtul meu uscat
către pielea ta invadată de animale sălbatice
care năpârlesc în așternut

sub noi
violoncelul de aer
ne absoarbe puțin câte puțin