Am terminat o poezie.
O corectez, o transcriu,
m-așez în ea comod ca-ntr-un sicriu.

Nu erau pentru mine înghețul și spaima,
nu erau pentru mine frustrarea și palmele,
dacă venea cutremurul
eram prin Lege ocrotit
de orice năvală, de orice abis :
aveam de scris !

Mă întorc către mine :
aici e tremurul, aici ziua de mâine ;
și iarăși nevoia de iubire,
fantasma fragilă a Prietenului,
mituri, îngeri, amiezi,
Nordica, Doamna, crepusculi, zăpezi …



(volumul “În acte, ești viu”-2001)