Sunetul sufletului



Pe lânga oameni, porcii-s heruvimi,

Sunt niște sfinți nespus de cumsecade,

Nu își vând porcii, frații, pe mărimi,

Nici nu-i ucid, când totuși, au ce roade –



Pe lângă oameni, porcii preoți sunt -

Sunt mucenici, martiri ai grohăielii,

Mizeria lor chiar are ceva sfânt,

Mai pură la un Domn, al rânduielii –



De la un porc, la ce să te aștepți?

Dar de la om, ce nu te-aștepti, și face,

Ce oameni strâmbi, și porci atât de drepți,

Există pe o lume care tace!



Pe lângă oameni, porcul e ascet,

Să spui la porc că-i om, e o insultă,

Chiar dacă omul este mai deștept,

Chiar de mizeria porcului nu-i cultă –



O, Doamne, Tu, ai chip de porc, se pare,

Căci e o crimă prea divină de-ai făcut

Pe om, după a ta asemănare,

Și ai nedreptățit un porc, cu suflet mut!