agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-11-07 | [This text should be read in romana] |
GORE MAIOR
CUVÂNT ÎNAINTE să pleci Adame unde-oi vedea cu ochii din bătătura mea dacă ți-a fost mai dragă decât Mine,Ea, vă binecuvântez cu sorții tainei ce vă v-or lega până când iar vă voi deschide ochii dar,numai,ca să vă puteți ierta. să dați Șarpelui sângele, și mierea de pe rana inimii lui Dumnezu, mai scria. Care-i culoarea pacatului? m-ai smuls din liniștea Raiului pentru ce aveam ochii de lapte-ai copilului sarpele te mușcase ,mustea în inima ta dar tu mi-ai zis lasă că-i Bine n-o să te doară culoarea veninului-i verde să gust măcar din tine ca dintr-un fruct copt cu roua cerului dacă îngerii ar lăsa măcar un strop să le picure –n iarbă diminețile,mi s-ar mai sterge din ochi culoarea păcatului sa pot vedea iară cât să mă pot ierta Și care-i culoarea păcatului,îmi raspunse atunci ea Iluzie acelorași ochi care prefac, cu farmecele lor pietrele-n podoabe fierul în arme vinul în sânge și dragostea în copii, le datorăm Istoria și Iadul și Raiul.... .... prostii ! Adamevie unei inimi îi cășună pe o altă inimă îi pică, așa, cu tronc inimii pe o altă inimă apoi se întrec să bată una pentru cealaltă, până la istovire uneori până la nemurire alteori. Neîntâmplători adesea, pașii noștrii poate și-au scuturat de pulberea drumului rătăcitor ce ne ieșise-n cale urmele- -ntr-același nor triști sau voioși, ochii noștrii țeseau din fibrele aceluiași dor, aceleași vise ne-am fi recunoscut oricum după fotografiile ce ni le purtam unul altuia-n suflet. Visul din vis adormise-și cu fruntea-nstelată cu inima bătându-ți a primăvară ori de câte ori primăvara revine singurătatea mă-ntrebă de tine Lacrimi sau urdori Lacrima-mi a prins mucegai sub pleoapă - -Tu n-ai mai venit demult Să-ți mai moi sufletul în ea E atât de dureroasă Distanța dintre mine Și steaua clipei tale - - de-ajuns să-mi ofilească ochii de strălucirea ei. adameva dacă unul eu sunt și tu ești una atunci noi suntem totuna: miri atomici ai moleculii în care ne-am întâlnit astfel înainte de naștere când ne vom topi unul în celălalt cu tot cu trupuri sufletele ne vom putea ști privindu-ne numai fiecare cu ochii celuilalt fără să ne mai îngrozim de închipuitoarele păcate aflându-ne fără durere unul celuilat misterele ne vom bucura numai și numai de harul lor. Chimie vie sângele-mi freamătă la fiecare atingere a privirii tale de ochiu-mi preaplin de iubire, clopotul inimii vibrează-n turbare la auzul glasului tău, ce-mi îndeamnă tot trupul să fiu bărbat. Mă trezesc noapte de noapte din vis, înecat, cu gura plină de sânii tăi, cu buzele înspumate de laptele sexului tău, plin, și palmele-ți parcă adie prin sângele meu, ca un fior, excitându-mi fiecare celulă. Lacrimi și hormoni E o datorie a noastră, a tuturor, să mai plângem din când în când să nu se stârpească sufletul de durere. Acolo unde doi ochii plâng aceeași lacrimă se surpă o biserică din temelii, Înălțându-se alta nouă, mai traincă. După jalea fiecărei înmormântări tinerilor le vine o poftă nebună să facă amor să umple golul, pricinuit naturii, din inima lor. La flacăra Lunii putem conviețui cu fluturii la noapte lângă flacăra Lunii - - dacă vrei să rămânem alături până în zori nu-mi mai aminti iar că vom muri, nu-mi mai vorbi vorbele-ți sunt blestemate - - mai bine să dormim ; noaptea e un sfetnic rău pentru cei care nu visează. Tramvai lacustru pluteai în înserarea străzilor băltinde- -a fluvii, după ploaie, te-ndepărtai din ce în ce mult mai nerecunoscătoare zâmbind de la vitrinele tramvaiului lacustru am rămas sub nori singur, strivit de dor între șine apoi ți-am luat urma cu ochii fixați până-n zori în golul pe care-l lăsaseși în mine. Dezîngerire cândva iubeam seninul cerului sub care pășeai printre flori radiindă firele ierbii mângâindu-ți plăpândă mătasea gleznei feciorii, sfârcul de țâță măsliniu iscându-se tandru pe culmișoarele pieptului și buzele poleite cu pulberi străvezii de lumină și zâmbetul strălucindu-ți în zori pe oglinda chipului, o rază adiindă-ntre norii cerniți cândva… umblai desculță prin grădinile inimii mele, cu trupu-ți împodobit numai de razele pletelor lunecânde ușor peste liniștea nurilor, iar eu, adormeam liniștit la umbra pântecului tău. Ispitire umărul tău înduioșat m-ademenește să vin mai aproape, să vin... dar în ochii mei licărește moartea. nu știu! nu știu! Voi veni, totuși - pregătește-te pentru taina îmbrățișării; în zori vom fi iar singuri, goi dinaintea destinului sau vom muri iar. Metamorfoze ai fost templul meu păgân în care am adorat deopotrivă forțele nevăzute ale vieții și ale morții pe altarul căruia mi-am jertfit feciorelnicia viselor tinereții, spre a-mblânzi furia dezlănțuită a naturii împotriva dorinÞelor nestăpânite din inima mea ritual al durerii facerii și al distrugerii totale ai fost templul meu păgân în care am blestemat toți zeii în numele carora ai fost creată ai fost templul meu păgân pe care l-am distrus cu propriile-ți mâini, pentru ca alții, în urma mea, să înalțe pe ruinele sale o biserică. Poem de la Ciornăe More mai singur decât linistea scăldându -se în largul Mării în miez de Noapte bântui pe plajă- -ndrăgostit de toate-aceste suflete duhnind a alge a piei bronzate și-a moluște moarte. în largul ochilor epava Mării ce se leagănă în zare i-atât de neagră atâta-i de sărată iar sfântul Cer îmi lăcrimează tragic de sub pleoapă. sunt singuri toți acei ovidii de la țărm ce le refuză acelorlalți Singurătatea din departarea Mării exilată. Cu treizeci de grame … mai mult printre fulgii dârdâind târzii într-o zi de Decembrie s-a adeverit senin îngerul dar tu nu l-ai zărit Nichita, nimeni Încă nu l-a zărit și-a ales întâmplător din Șuvițele tale pulberile câtorva licări de stele un strop din albastrul ochilor tăi în rotocoalele ultimului fum pe care l-ai tras din piept, obișnuit de altfel, ca dintr-o țigară, probabil … așa vei fi încălecat pe spesele înaripate ale Îngerului dar eu, de când ai devenit tăcut încă-ți aud limpede glasul încă mai sincer te ascult necuvântându-mi în gând atâtea rosturi |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy