duminica târziu tata mă duce
pe umeri mama este frumoasă
cizmele ei înalte troncănesc
piatra cubică tata are obrazul roșu
și miroase a țigări văd ceața
mâncând din case și niște câini
părăsiți în curți
îl strâng pe tata de gât
îi lungesc urechile și el aleargă
cu mine în spate /râdem
râdem/
mama ne ceartă din gurile noastre ies
norișori mici care fac poc până jos
pe ghete nu vreau să ajungem acasă/
nu vreau să ajungem acasă/
țip
și frica mă împunge cu botul ei viu
mă ridic
în urma mea patul
se strânge ca un rid
coloanele de foc se topesc
pe margini
groaza și fericirea
îmi înconjoară fața
ca o mască de gaze