diminețile mele sunt din ce în ce mai albe îmi privesc mâinile tremură
sunt doar reflexia mea într-o apă necurgătoare
un timp frânt în tine

îmi număr tăcerile niște pești mari argintii lucioși
mâinile îmi rămân goale o deznădejde mă așază pe țărm
mă acopăr cu noroi am trup din trupul tău
orice ardere își capătă sensul

tu îmi ești nordul oricum te miști mâna mea se întinde după tine