Privesc cât ești de liniștită
când dormi, te pierd și-ți caut mâna
alunecoasă și rece, ești iubită
și totuși cu sau fară tine nu-i, totuna.

Nimic cu tine nu e simplu
nici chiar distanța dintre noi
nu e, o terapie timpul
șoptind îmi spune că nu trece, fără noi.

Iubesc tristețea ce rămane, în aer
plutește un miros de toamnă,
privesc spre semilună și ma-ncaier
cu-aceleași ganduri, doamnă…

Amintirea ta-mi inspiră poezie
te-ascult în ploaie, oare ești
în stare să te miște a mea melancolie,
sau să asculți acum povești?

În fața sorții viața-i o părere,
și mii de măști schimbăm pe mii de scene;
tristețea dupa o iubire nu-i plăcere,
dar îi dau lacrimi, gânduri, asta-mi cere.