Căptușind cu blana de pe iris
scaune fără picioarele înnodate înspre înapoi,
cu muzica ascunsă în buzunarele pline de la pieptul mamei,
tata își potrivea rujul de pe gulerul de la pantaloni
cu zâmbet magdalenic pe la colțuri.

Pe atunci nu știam că dragostea lui
se măsura în cm3 de gheață,
topită într-un cuptor mucegăit din cerul gurii,
din care răsăreau cu îndârjire
gheișe cu petalele mereu în desfacere.

Mama nu plângea niciodată duminica,
„E păcat!”, spunea ea și de aceea
plângea în restul săptămânii
ca să stea duminica liniștită.

Soră-mea era mai mare și mai fricoasă,
așa că îmi cumpăra înghețată
și mâncam cu lingurițele dintr-un borcan de miere nespălat
până nu mai auzeam nimic.