era liniște în cimitir mă plimbam la braț cu frigul
fiecare piatră părea un ochi fără suflet sau margini
vorbeam singur se întâmplau întrebări nu răspundea nimeni
ultimul om din mine plecase demult spre altundeva
am călcat pe un fir de iarbă crescut dintr-un deget
a ieșit fum de stele neîmpăcate verzi și ușoare
nu m-am speriat dimpotrivă am respirat nesătul
și nu m-am gândit că de atunci

n-o să mai dorm