ÃŽn pridvorul sufletului ard
Lumini și umbre sleite de putere,
ÃŽn oglinda ochilor mai cad
Lacrimi de-amintiri uitate, efemere.


La cumpăna speranței urzită cu suspin
Mai arde o lumină pe cărări de șoapte,
Și ochii sunt doar slove ce se-nchin'
Iar inima -o punte-ntre fiori și-o carte.

În poala amurgului secerat de vânt
Zace obrazul clipei, încrețit de ploi,
O rugăciune-ncrustată în slove și în gând
Ne dă puterea să fim nemuritori.