Lumini și umbre

Secole trec, secole cad și pier
Și într-o liniște desculță și flămandă,
Curg umbre-nconjurate de mister,
Lumini fug spre-ntuneric să se-ascundă !

Numai o dată trece strada timpul
A doua oara nu se mai întoarce…
Un nu repetat este infiernul
În care pâinea vieții se coace.

Oamenii nu pot și merge, și zbura;
Când totul e pierdut, se pierde și speranța,
Căci una lângă alta stau ura și iubirea,
Și-alături cresc și modestia și-aroganța.

Tăcut, afară, dar în adâncuri plin de glas,
Un trecator îmi bea cu sete gândul …
Și, din puținul ce în mine a rămas,
Sfios, condeiul meu așterne rândul.

Iar printre literele poeziei
Își face un crâmpei din mine locul
Și, în a nopții feerie,
Cuvintele încep să-și joace jocul.