Prin simplitatea însăilată din petice
ca pe scara lui Iacob
urcă grifoni de paradă
și se zbat în lanțuri de gelatină
vivandiere ce sparg între dinți
litere de pe tablele legii.

Prin încrețiturile macilor
curenți de convecție din hipotalamus
se-ntretaie cu unde celeste,
miros de pisici ce joacă pe jar
și unghii înfipte în carne.

Ochiul lui Polifem
reia aporia broaștei țestoase
și-ți toacă în frames- i imobili nurii,
până când orice distanță parcursă
devine egală cu iluzia patimii.