Mă întorc mereu în același punct,
Mă gândesc la tine fiindcâ nu uit,
Aș vrea atât de mult să fim împreună,
Să te întreb:
"Þii minte când ne țineam de mână?"

Apar și se izbesc ca valuri grele,
Dispar apoi în vid gândurile mele,
Printre ele valsezi de parcă totdeauna,
ÃŽn suflet mereu vom fi ca una.

Chiar dacă te-ai smuls din brațele mele,
Și te-ai ascuns ca Soarele-ntre stele,
Amintirea ta îmi încălzește viața,
Îmi topește de pe tristul suflet gheața.

Pentru aceasta eu îți mulțumesc,
Am speranțe cu care pot să trăiesc,
Și în zbuciumul neîncetat al vieții,
Te-aștept mereu ca steaua dimineții.