Poate-i doar toamna întoarsă din geruri,
iarna.
Și sufletului rană colindul.

Poate m-ascund când mă cauți,
atâta de scund și proptit de umbra-mi.

Lasă-mă-n toamnă,
să-ți respir toate frunzele
și-apoi să mă sufoc de dorul vântului
prin galben.

Zărește-mă Viață,
șoptește-mă Iubire,
visează-mă dor,

zidește-mă-n Masa Tăcerii.