lacrimi mari ca
niște capete tăiate
într-un fel de gară
cu geamuri murdare
în care încăpea
o parte din noaptea aceea
cu femei nălucite de somn
la ora cînd visează păsările și
doar jarul hrănește
ca un vicleșug
iubirea pămînteană
ce nu ține cont că
la capătul lumii
apa chioară este
ca un liman