Ninge cu stele pe Pământ
Și plouă cu clopote mari, de mânăstire,
Iar focul arde apă-ntr-un mormânt
Pe când visul se-nalță în pieire.

Cu timpul mă-mpletesc în agonie
Þinzând spre moarte că spre-o însorită piața
Iar o mireasă-n rochie plumburie
Se prăbușește de pe-un nor, învăluită-n viață.

Doar sufletu-mi ce a ramas în viața
În ochiul negru ca-ntr-o apă cade
Răsare dincolo sub altă față
Pe care, la rându-i, anii o vor roade.

Și trec mereu această poartă
Din armonie-n haos și iar în armonie
Doar ca să te iubesc pe tine, față,
Icoana-a unui gând, înecat în nostalgie.