Zilele se alergă pe trepte de piatră de catifea de iarbă de alge
și se împiedică se rănesc la genunchi la coate la bărbie
și își urmează calea întortocheată de vorbe de timp de vreme înnorată
aleargă pe cărămizi roșii de paie uscate de mușchi de noapte
pe acoperișuri de foc de apă de pământ de aer
nu trebuia să le dau drumul din colivie!
sunt peruși în fum de soare
știu, acum e vina mea, dar nu am ce să mai fac.
nu mă mai certa și tu!
nu acum nici ieri nici mâine
stând cu coatele pe pervaz
simt o invazie de nasturi de ațe de ace de în buzunare
sunt pline buzunarele mele și cizmele cu toc de plută de metal
îmi vine mereu părul în ochi și văd galben și negru împletit cu alb
tot încerc să cos nasturii pe mâneci de bluze de praguri de ape
am de ales ce model să nasc să sărut să iubesc
de ce s-or fi desperecheat?
cărțile înverzesc pe masă într-un colț de grădină pe un prag de râu pe meandre de liane
crengi uscate înnotă între pagini
și țin loc de semn de carte la fiecare capitol la fiecare zâmbet la fiecare privire
o pasiune nouă am - îmblânzesc rechini
și îi răsplătesc cu carne de mistreț
când fac sluj
știu, mi-ai spus să îmi iau mai bine un cățel
dar rechinii sunt mai ușor de dresat
și nu trebuie să îi perii
mă uit în oglindă dar e plină de apă de solzi de sare
de ce s-or fi bălăcind atât rechinii?
mai bine îi închid în colivie,
tot e goală pustie
pustiu gri de plictiseală
și ei nu sunt decât doi
merg să mă odihnesc un pic în somn în viață în foșnet de valuri sub umbre de frunze
of! ce zi obositoare!