Să trăiești în afara așteptării
după acea lege a durerilor paralele
când durerile ți se amplifică
în strigătul LUI
la venirea lor
când nevoia de poem
înghite tot ce ar putea fi
un alt poem
și cînd oul în care te-vîrți
ca într-un velodrom,
limpede de tot ce poate fi mai limpede
nu poate cu toată perfecțiunea lui
să îți ofere un unghi de-o clipă
te apucă presimțirile exacte
a tot ce ți se poate întâmpla:
...așa...și așa...
și de fapt precis nu
acea stare de iremediabil
stare de...ah
dacă știam...
și știam că așava fi...
dar până atunci nu poți ști
poate că în clipa asta a început deja
acea stare de ireversibil
de a trăi în afara așteptării
după acea lege a durerilor paralele.