am început să-mi pierd libertatea
considerată bună
de oamenii fără glas
din orice memorie ștearsă
în toate palierele

nu mai sunt adevăruri separate
se sprijină pe fețe, pe ochi,
în șoaptă
iau pulsul lumii de care râd
și-ascultă doar un cuvânt din două

în camerele astea
întunericul miroase a ciudă

cei ce loveau și cei loviți
se străduiesc
să nu-și atare invitația la exces

la rândul lor,
adepții funcțiilor sensibile
defilează, într-o primă ediție,
îmbolnăviți de sinceritate îndoielnică


eu nu mai mi-am ros unghiile de mult