Trăim într+o poveste, și asta mă încântă
Căci noi sunte ființe ce nu avem sfârșit
Trăim și după moarte, în lumea noastră-clipă
Precum e inorogul când este evocat.

Iubim ce ne’nconjoară, lumina ce’i în voi
Suntem atrași de rouă și razele de soare,
Avem în noi ființa a toate iubitoare,
Și plângem printre stele când vă sfidați credința.

Trăim în lumea voastră, prin voi așa cum sunteți
Vedem, simțim durerea ce voi vi-o provocați
Gustăm plăcerea cărnii și’nalte sentimente,
Și suntem în extaz când știți să le’mbinați.

Putem iubirea toată s’o dăruim în lume
Să umplem zarea toată de vesele zglobii
Dar unde’i atunci taina iubirii dintre semeni
Dacă nici măcar atâta, voi nu știți dăruii.

Și cât de trist e totul, când vezi cum nu se poate
Un om iubit de sine să dăruiască viață,
Umanei ce’i stă lângă și’i dăruiește lumea
Și el ca egoistul n’a dăruit nimic.