când noaptea zdrențuiește lumina
liberi și singuri poeții din veacul trecut
în somnul pământului tâmpla zvâcnește a rod împlinit
casa lor e cenușă de burguri prund de Levant pieziș hotar de-a stânga nimănui
prin larma pământului trec ei
prin foșnet neguros de lună prea plină
răstigniți mai mereu pe o cruce din os de pasăre cântătoare
fântânilor secate apă le-au fost cândva
nici prea de mult nici prea departe
sunt tineri încă și pasul lor nu are popas
nu stau ascunși în tranșeele unor versuri de casă
pe cartea lor de vizită scrie simplu poet
grămăticii râd și brevetează discursuri
barbară gloată improvizând anost în fața oglinzii mute
cum arde rugul patimilor stinse tot astfel vorba lor

când dimineața vremuiește peste oameni anotimpuri de pluș
liberi și singuri poeții din veacul trecut
vocea lor nu strigă nu latră nu ucide firescul
nu au trăit îndeajuns și nici prea puțin
despre ei se tace îndelung natural și mereu
poezia nu e contagioasă
puteți să-i citiți

când serile ung cu umbre pereții
și orașul adoarme rumegând nestatornice zile
liberi și singuri poeții din veacul trecut
matur dar imberb alunecă pasul
printre câini vagabonzi urinând pe inima lor uriașă
printre aurolaci tramvaie iubiri și metrouri
cu un fir de iarbă în colțul gurii
în buzunar 3 cântece date la preț de-o țigară

în fond
decât slujbaș restanțier la chiria propriei vieți
mai bine poet din veacul trecut
asculta poezia in lectura autoarei