Unde erai
când am fost arsâ și spartă de dor
în timp ce zilele îmi lunecau pe lângă fereastră
uitându-se inauntru meu curioase?
Și unde erai tu,
când am fost ranită și neajutorată,
pentru că lucrurile pe care le faceai
și lucrurile care le spuneai
mă înconjoarau și mă răneau
sugrumându-mă?ucigându-mă?
În timp ce tu te agațai de cuvinte
murind să crezi în ce auzeai și sperai,
eu mă uitam drept în soare.
Pierdută eram în gâdul tău
și pierduta în timp,
iar semințele iubirii
erau plantate în mine, neștiind.
În mine simțeam ploaia întunecată și înceată.
Am galopat prin tăcerea noastra
și știu că a venit momentul
uciderii trecutului din mine
și timpul revenirii la viață.
Știu ca așteptarea a început
și mă îndrept spre soare
împreună cu tine.