barmanul e trist
e târziu
nu-ți amintești melodia desigur
doar luna
în fâșii lungi albe
urcă din podele
pe rochia ta
pe mâini
în clipa aceea începe
frisonul

el se tăvălește pe jos
tu dansezi
prima fisă prima melodie
o retrovizoare
ochii se întorc atunci
și îi spun să tacă
celălalt stă drept
ca un scaun
vă privește
își ține mâinile să nu fugă

țipătul se răsucește
poți să fii aici
sau să nu fi
sigur simți asta
noaptea se închide ca o lumânare

n-ai să înțelegi cum târăște luna picioarele noastre
spre ieșire