Ni se întâmplă uneori,
așa...
să simțim o mreajă,
sau un clocot marțian,
o tresărire a zăpezilor ațipite,
mirate și ele
de forfota de petale
lipsite de pudoare.
Straniu cum:
“- Încă nu te-ai învățat minte! ”
îmi spun de fiecare dată,
dar și mai bizar:
“ -Poftește și hoinărește nestingherit prin venele mele! ”
așa cum îi cânt eu
sângelui tău de la o vreme,
căci doar așa
voi putea afla din timp
când vei pleca.