Cât timp nu te văd, nu oftez, nu bocesc
Stăpân sunt pe mine și când te zăresc,
Când însă mult timp nu-mi mai ieși înainte
Ceva îmi lipsește, un dor mă cuprinde
Și atunci, suspinând, mă întreb cu uimire:
Noi suntem prieteni, sau asta-i iubire?

Dacă-mi pieri din priviri, eu în stare nu sunt
Să fac iar chipul tău să-mi apară în gând;
Uneori, totuși simt făr’ s ă vreau că mereu,
Acest chip este-aproape de cugetul meu
Și atuncea din nou mă întreb cu mirare:
Asta-i prietenie? Este dragoste, oare?

Chinuit uneori, nu gândeam nicidecum
Ca la tine să vin, ce mă doare să-ți spun,
Dar umblând fără țel, neuitându-mă-n cale
Nu știu cum ajungeam chiar la treptele tale
Și atuncea intrând, mă-ntrebai cu uimire:
Am venit ca prieten, sau venii din iubire?

Când pe mâinile mele-ți cobori a ta palmă,
O plăcută simțire mă-nvăluie, calmă,
Parcă viața-ntr-un cânt nesfârșit mi-o sfârșesc
Dar de-ale inimii repezi bătăi mă trezesc
Care-mi pun răspicat vechea mea întrebare:
Asta-i prietenie? Sau e dragoste, oare?

Sănătatea să-ți apăr, eu și viața mi-aș da,
Aș intra și-n infern pentru liniștea ta,
Căci în inima, nu-i dorință mai vie
Decât pace să ai și trupească tărie
Și atuncea din nou mă întreb cu uimire:
Asta-i prietenie? Sau e, poate, iubire?

Iar când rândurile aceste le-am scris pentru tine
N-a pus duh inspirat stăpânire pe mine,
Ci uimit, nici măcar nu luai seama prea bine
Ce idei mi-au venit, împletite în rime
Și atuncea din nou, mă întreb cu mirare:
Asta-i prietenie? Sau e dragoste, oare?!