întinși în noi așa plante năucite de arșiță
ne adorăm când ceilalți își dezmembrează visele
ascultăm cum le sună stingerea și refuzăm să îi urmăm

purtăm însemne mai largi decât gurile amazoanelor
sfârșituri mișcându-se lent
spre delte interioare
unde lumea brută nu își mai decupează spații

semantica regăsirii în originea mâinilor
nedescifrată decât tardiv
felul nostru de a trăi întâmplările crude
antimateria din care ne ridicăm
și ne îndepărtăm hipnotizați de privirea elefanților

intru prin tine alerg deschid apele
și când mă înec în algele memoriei îmi improvizezi
o insulă unde sfârșitul nu mai coincide cu ultimul puls

așa pietrificată în corali
mă vor descoperi cândva oceanografii