din cer a căzut

eu haina ei strâmtă eu tubul eu memoria anexată
eu o duc
eu o duc
eu picioarele eu vagonetul eu memoria anexată
eu o duc
eu o duc

am învățat să nu mai am nevoie
nu mai am nevoie de nimic de nimeni
nicidecum
doar de senzația că merg spre casă
senzația că merg spre casă
e doar atunci când chiar spre casă merg
șerpii electrici de sus
mă duc
mă duc
mă duc spre casă
senzația nu e pufoasă dar nici arsă nu e
când merg spre casă sunt ca un firicel
de sânge pe o bărbie
răzbesc străbat cutreier
mă duc
mă duc
mă duc spre casă

mi-e de ajuns acest nimic solar
un iepure cald încălzindu-mi ceafa