„unde e groază, acolo omul e mic”
(R. W. Fassbinder)

Copilul se uită la noi,
privirea lui e crăpătura prin care trecem
când izbucnim în plâns

Să-ți trăiești viața – ce monstruos clișeu uneori,
o cârjă de lux proptită fără tresărire
în miezul moale a ceea ce naști,

când frica făcută garou
oprește sufletul să iasă prin pielea mușcată
de strigătul alb.

Copilul rupe cojile subțiri ale gândului
încovrigat pe trunchiurile luate de ape
și ne răstoarnă găletușa cu pământ.

O pată de sânge e lentila prin care cerul
se strânge într-un punct
ca inima să înceapă să ardă pentru cel lepădat.