toate moliile de cărți, toate ruperile de cer
își află casă în golul din mine
toate durerile își găsesc ecou între pereții peșterii mele din piept
sfârșiturile plâng în tălpile mele ca o jucărie stricată
bruiază tăcerile din albume
rugile, caloriferele calde
nimic nu mai are sens de când a început să ningă în case și-n scări de bloc
afară totul e ca o mănușă,
corpul unei mumii stoarsă de miez și credințe
înotăm sub țesuturile ei și bem
poate vom fi descoperiți, disecați și eliberați de cușca asta
care trăiește prin noi
de acest pământ egoist, colector de trupuri
e rece și tot ce simt e părul cum îmi crește
să fug în spitale
să sărut bolnavii în somn
să le fac cruce peste paharul cu apă
și să mint mutând ceasurile în urmă