Te căutam de mult, cu-nfrigurare
Și te-am zărit târziu în dreapta mea ;
M-am aplecat să-ți sorb tristetea rece
Dar n-am găsit decât tăcere grea.

În fața cerului și-a lumii albe
Stăteai setos și trist la o răscruce
Cu sufletul strivit de-atâta sete.
Eu te-am umplut cu dor și apă dulce.

M-am preschimbat alături în fântână
Și zi de zi alături eu ți-am stat.
Dar apa noastră, proaspătă și rece
Deodată, fără știre, a secat.

Eu apa mea aveam și tu pe-a ta;
Gustau drumeții din tăcerea noastră.
Era atâta lume între noi
Și-atâta piatră tare și albastră.

Trec ploile pe lângă noi în grabă,
Ninsorile ne părăsesc stingheri…
Izvorul, însă, se ascunde-n inimi
Si ne va aminti de ieri.