pare fair
e doar sfârșitul lumii

lecția de cinema s-a mai zbătut de câteva ori
apoi s-a stins moale
ca o stradă în întuneric
era claustrată între
alienare atingeri fugare și utilizarea rujului
până la perfecțiune

atunci ai plecat
pendulai nesigur o
vulnerabilitate elastică în sandale înalte
incredibil de albe

mi-a rămas gustul de pepene galben
în miezul gurii
o bucată de perete urnea leneș umbrele
de la stânga
la dreapta
mâinile tăiau decisiv cuvinte
în felii egale
cuțitașul de corespondență se distra copios
diseca
dominația
câte un picior pe fiecare emisferă câte o mână pe fiecare ochi
câte un șuier în fiecare ureche
un pumn plin de admirație astupa gura
aluneca apoi pe ceafă încet pe spate
senzația înfricoșată a strigătelor cățărate pe tavan
cu mers de pisică
n-a durut niciodată


nu pot să spun totul până la capăt
va trebui să afli într-o zi olea
tu nu ai nume
tu nu ai nevoie de nume
o să te începi mereu
pentru că
rujul conferă feței culoare și expresie
ca o țară nouă pentru oameni vechi