Ma apasa pe vertical
sticla sa lungita
in mii de ochi dreptunghiulari
si-n tot atatea reflexii el,
orasul de portocala sangerata
in crepuscul.
Isi poarta tristetea pe sus in carouri,
gemenii au plecat la culcare
pe undeva prin Orient,
adoptati prin rapire
de un turban mijlociu.
Printre tone de carne colorata
ce tropaie pe placi de otel,
ma simt cartof incoltit
in mirosul putred gardului de est
din gradina batranei doamne.
Atunci ma trezesc bolnav
la picioarele de nisip ale castrului,
briza imi sare pe fata picuri
in timp ce arunc peste ocean
cate o vertebra strivita.
Spre seara plec mai drept.
Ziua de maine a mai fost si ieri
si poimaine,
ma intorc cu gandul
sa refac puzzle-ul
acolo de unde m-a ratacit.